Bogdan Dumitrache, fondatorul ECO FLAT ESTATE și directorul executiv al uneia dintre cele mai mari companii cu capital integral românesc, cu peste 4.600 de angajați la nivel național, a declarat că, luni, 13.02.2022, a semnat finanțările și a statuat planurile alături de constructori. Cu această ocazie, au fost demarate lucrările la una dintre cele mai importante investiții imobiliare din sud-estul Bucureștiului, cu un buget de aproximativ 2 milioane de euro. În termen de doi ani va fi construit un sediu de birouri de ultimă generație în zona Cernica și un centru logistic de tip A în zona Brănești, care vor veni nu doar în ajutorul populației, prin magazine fizice și centre medicale, ci și în ajutorul companiilor de retail și a celor medicale.

Care va fi utilitatea construcțiilor realizate de ECO FLAT ESTATE?

Investițiile în domeniul imobiliar rezidențial sau comercial aduc multe beneficii capitalei țării. Bogdan Dumitrache a afirmat că își dorește ca investiția din sud-estul Bucureștiului să deservească mai multe linii de business pe care Dorina Dumitrache, soția sa, urmează să le administreze în mediul online și nu numai.

Aceste linii de business se vor concentra pe magazine fizice și centre medicale, concentrate în zona de sud-est a Bucureștiului, eficientizând timpul petrecut de clienți în activitățile zilnice și oferind posibilitatea companiilor mari de a avea un număr mult mai ridicat de pacienți și clienți.

Cum vor fi gestionate unitățile realizate de ECO FLAT ESTATE?

Totodată, la vârsta de treizeci de ani, fondatorul celei mai puternice afaceri antreprenoriale a mai declarat: “Investiția noastră ne va ajuta să putem oferi serviciile noastre unui număr mult mai mare de clienți din România în domeniul retail-ului casnic, corporate și industrial, dar și servicii medicale private pe care le voi gestiona în mod direct. Dincolo de capacitatea financiară de care dispunem la ora actuală, care este doar o componentă mică dintr-un șir lung de necesități ale succesului, vom contribui cu experiența noastră în dezvoltarea sustenabilă a magazinului online și a unei rețele de magazine fizice și centre medicale. În plus, vom aduce expertiză de calitate în materie de gestiune financiară performantă. Prin acest pas ne propunem să trecem la următoarea etapă din evoluția noastră, beneficiind cât mai mult de know-how-ul acumulat până la ora actuală, capacitatea de scalare, dar și de soliditatea financiară și cedarea unui pachet de 10% din companie către pilonii companiei ce pornesc la drum alături de noi.”

Astfel, potrivit fondatorului ECO FLAT ESTATE, în următorii doi ani capitala țării va integra și pune în aplicare una dintre cele mai interesante și importante investiții.

De tech